raspuns .. scrisorii tale..

Sunt o ciudata(mie-mi place sa-i zic ‘diferita’) si da.. te-am citit pana la ultimul fir de par nu de plictiseala sau lipsa de ocupatie ci pentru ca mi-ai atras atentia inca din prima clipa; sunt dependenta de oameni, dar cei mai multi au trecut in graba, nu m-au atins cu nimic, au intrat prin fata unei masti si au iesit prin dreptul alteia, tu insa ai ramas acolo in timp ce le schimbam… le-ai vazut pe toate, aproape toate.

Imi masor pasii dinainte pentru ca-mi e frica, pentru ca’s cel mai las om pe care l-am intalnit pana acum. Pentru ca altfel n-as stii incotro s-o apuc, iar pentru mine n-a fost nimeni acolo sa ma apuce de mana si sa ma traga afara din valuri.

Ai avut dreptate cand ai spus ca sunt ca o cutie pe care poti s-o manevrezi pe toate partile fara sa-i poti afla interiorul.. si cu toate astea tu ai deschis-o, n-am fost niciodata un mister, am lasat cheia intotdeauna la indemana, doar ca tu ai fost printre putinii care la un moment dat s-a incumetat s-o descuie si intr-un final sa-i ravaseasca tot interiorul.

„Te-ai schimbat ” nu pentru ca te-am lasat sa ma descoperi, nu eu te-am schimbat, tu esti cel care a vrut sa se schimbe, e meritul tau in totalitate, eu doar am fost acolo in dreptul fiecarui pas. Inca o data ai dreptate .. Te iubesc intr-un mod ciudat .. chiar dinainte sa stiu asta.. „Pentru ca nu te dorect mereu, pentru ca nu vreau sa te cunosc uneori, pentru ca ma enervezi la culme cateodata” si cu toate astea ai stiut intotdeauna sa ma faci sa ma intorc.. sa vreau sa stau langa tine. Si poate ca o sa te uit in timp dar o sa fii capafil sa-mi trezesti amintirile, indiferent cat de ‘ramolita’ o sa fiu e suficient sa ma atingi si-o sa stiu cine esti, pentru ca mi-ai transmis tot pana si prin buricele degetelor. M-ai facut sa tremur psihic si m-am simtit vulnerabila in fata ta de fiecare data cand te simteam prea aproape .. pentru ca ai fost aproape.. nu prin izbituri de pereti sau unghii infipte in piele, ci prin modul simplu in care ai gasit calea spre ‘departe’, acolo unde eram eu de fapt.

„Nimeni nu e de neinlocuit”, doar ca nu toti suntem NIMENI, unii suntem CINEVA, iar tu n-ai fost niciodata un OARECARE. A fost o vreme cand m-am pierdut in tine, dar mi-am dat seama ca n-o sa fiu niciodata ceea ce ai nevoie, ca nu-s facuta dintr-un aluat suficient de maleabil incat sa se muleze pe tine, ca n-am sa pot sa fiu eu „cea dragastoasa care sa te protejeze” si sa te salveze de „schimbatul sosetelor”, nu pentru ca n-as fi vrut, ci pentru ca n-as fi fost in stare, pentru ca eu la randu-mi am nevoie de acelasi lucru, nu de cineva care sa-mi dea jos mastile ci de cineva care sa ma invete sa traiesc fara ele.

Cuvintele tale imi amesteca gandurile, imi provoaca dorinta si teama.. nostalgia si bucurii amare.. imi impletesc visul si dorul. Fug de tine in iluziile trecutului pentru ca mai apoi sa-mi izbesc dorinta nebuna de fantoma ta in viitor. Vin de nicaieri spre a ajunge niciunde. Cu masca de fier si mainile incatusate de amintiri ma ascund si ma lupt cu frica de a ma gasi.

Nu stiu de ce ma pierd pe drum.. si intotdeauna aleg sa ma ratacesc pe cararile mult prea intortocheate ale destinului .. oricum acum suntem pe drumuri diferite, cu alte idei si alte planuri cu alte dificultati si alte hopuri, alti trecatori, alte umbre.. dar ceea ce e surprinzator e ca indiferent pe care drum alergam.. avem aceeasi destinatie..

Ne multumim sa purtam masti in fiecare zi si sa nu lasam pe nimeni sa ne vada chipul iar apoi ne plangem de rutina si plictiseala. Suntem primii care renuntam la noi insine, dar ne asteptam ca ceilalti sa n-o faca. Ipocrizie in stare pura..

Nu ma inteleg. Nu reusesc sa inteleg aceasta dorinta de tine, aceasta sete de a te mai avea si nu ma mint sa-ti spun ca macar o data, o ultima data.. te vreau altfel. Altfel decat iti imaginezi tu si pot stii chiar si eu. M-ai lasat goala de tine… pustie de mine… si acoperita doar de visul acelui ceva atat de puternic ancorat in trecut. Fara regrete, doar cu bucati ce mi se desprind din trup si iti reconstruiesc fiinta.

Ne desparte doar rasaritul zilei cand ne vom revedea. Ne apropie doar durerea timpului ce a mai ramas pana atunci.

3 responses to this post.

  1. Posted by Tz on 30/05/2011 at 9:04 pm

    Bah, sincer acum…traieste-ti si tu viata..nu-ti pune singura bariere acolo unde nu sunt si mai ales nu alege calea cea mai complicata doar pentru ca altfel te-ai plictisi teribil…niciodata nu o sa stii cum lucrurile simple pot sa te faca atat de fericita…alege sa traiesti, nu sa scrii telenovele

    Răspunde

    • Posted by Tz on 30/05/2011 at 9:07 pm

      si apropo de asta…stiu ca nu-s persoana potrivita pentru genul ala de sfaturi :))

      Răspunde

      • Posted by Thais on 30/05/2011 at 9:50 pm

        de-ar fi atat de simplu tzutzu:)) eu mereu traiesc.. telenovele.. k apoi le scriu asta e alta treaba.. problema de fapt e ca traiesc prea mult.. si nu-i bai ca sfatul tau are sens.. dar nu ptr mine.. nu in situatia asta..

        Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: