Am jucat si piesa asta..

Am primit „sarcina” de a scrie un articol pentru revista scolii.. asa ca de final de liceu.. sa fac rezumatul a 4 ani.. eu care n-am „inghitit” niciodata rezumatele.. tocmai eu.. care prefer sa traiesc toata povestea.. eu cea care nu vede finaluri ci numai inceputuri.. dar asa pentru fosti colegi, actuali pieteni  si viitori……

……..
…………..

Cum sa rezum eu atatea „dureri de cap” in spatiul asta mai mic decat distanta dintre bancile noastre.
E greu si totusi in furtuna de intrebari ce se lovesc de peretii mintii mele.. plutesc printre valuri cuvintele Alexei: „Totul e o piesa, iar dupa o intreaga repetitie a acelorasi replici, pe cat de simple, pe atat de incarcate de energie, aruncate cu scarba de la unul la altul doar din priviri, ne vom opri candva.. dar in clipa aceea va fi mult prea tarziu sa constientizam ca ceea ce inca nu a inceput s-a
terminat de o eternitate si doua zile.”

Am jucat si piesa asta in patru acte ..”Liceul”, an de an, pe scena CNNG .. cu aceleasi decoruri, aceleasi didascalii, acelasi scenariu si aceeasi regie.. doar cu alti actori.. de data asta a fost randul nostru sa dam viata personajelor, sa ne spunem replicile „taioase” de-a lungul timpului… am intrat si-am iesit din scena, am schimbat costume si masti, am strans din dinti si am valsat impreuna printre obstacole. Am impartasit publicului o gama larga de sentimente, de la dragoste la ura, de la agonie la extaz, de la cafeaua si tigara de dimineata la povestile de seara tarziu, de la ras in hohote la „siruri” de lacrimi. Sub privirile voastre am umblat „desculti”, am fost lasati „balta”, am stat in „luminita” reflectoarelor, am trecut peste bariere si-am mutat „limitele” catre infinit. Atat de multe emotii si nervi consumati langa atat de multe caractere total diferite, ingramadite in cativa metrii patrati, ce au reusit sa se echilibreze, sa creeze un aluat omogen, cu o savoare deosebita.. capabil sa incante o sala intreaga. Nu toate personajele noastre au avut replici sau confruntari directe, nu toti am ramas in culise, acolo unde era de fapt toata distractia, dar am fost intotdeauna acolo cand trebuia sa ne facem intrarea in scena, act dupa act… si chiar daca ne-am mai incurcat si ne-am piertut printre randuri cand ne lua valul sau mintea  ne umbla haihui ne-am acoperit unii pe altii, am crescut impreuna, am invatat sa fim o echipa si-am devenit mai puternici.

Ati stat in public, ne-ati urmarit atata vreme, ne-ati citit ca pe niste carti mai mult sau mai putin deschise, ne-ati privit, ne-ati analizat si judecat. Nu stiu daca meritam aplauze.. ce-i cert e ca noi ne-am jucat rolul, l-am dus pana la capat, cu bune cu rele, cu toate cele ce au fost si cine stie cate or mai fi..

Iar la caderea cortinei grele, incarcate cu praful a patru ani de zile am ramas nostalgici in spatele scenei, consolandu-ne cu ideea ca daca toate cele prin care am trecut, inghesuite pe scena asta mica si nesuferita n-au reusit sa ne separe, timpul n-are nici o sansa.
Si in minte ne rasare intrebarea vesnic dulce-amaruie: „de ce?” de ce s-a terminat tocmai acum lupta asta dusa de aceeasi parte a baricadei, plina de atatea regrete.. atatea dorinte de a da timpul inapoi si a o lua de la capat..
Dar in amalgamul asta de sentimente si trairi ce ne coplesesc uitam un lucru, poate cel mai important:              

S-a terminat doar piesa, nu si noi. Pentru noi n-o sa existe niciodata sfarsit.

2 responses to this post.

  1. Posted by gogu on 01/06/2011 at 8:14 pm

    E foarte tare. Stiam ca o sa faci treaba buna:)

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: