Reda-mi vechiul EU!

Ah, ce greu e cand doare neputinta! Doamne, cat imi tremura mainile! Cat de tare imi bate inima! Ca niciodata. Si ce senzatie stranie! Si ce greu rezist! Si-mi simt lacrimile in ochi! Si nu pot sa le dau frau liber, sa-mi umezeasca obrajii infierbantati! Si, Doamne, cat de tare tremur!

Si de ce? De ce nu pot opri valul de simtiri? De ce nu pot sa ma integrez in mine? Ceva e in plus sau in minus… sau nu mai stiu. Sunt ratacita in propria-mi fiinta, in propriile-mi ganduri… Dumnezeule, cat de tare imi doresc sa nu mai simt ceea ce simt! Sa pot sa zic NU! Sau GATA! si inima mea sa ma asculte! Dar ea NU!, continua. Stie ca nu poate! Stie ca n-are voie si se incapataneaza! Nu o mai simt parte din mine… ci ceva asupra mea. Ceva ce ma coordoneaza. Ceva ce ma coordoneaza la un univers pe care il resping cu toata fiinta!

NU vreau! NU pot! Intelege odata! Lasa’ma sa fiu ceea ce am fost! Reda-mi vechiul EU!