Daca are o varsta frageda, el detine deja cel putin un telefon mobil si vorbeste frecvent cu buni, precum si cu ceilalti colegi de gimnaziu. E fan Family Guy, acestea fiind singurele desene animate la care se mai uita. 
Cand e mai tinerel spre adolescent, e pasionat de gelurile si spumele capabile sa faca ori tepi, ori suvite drepte care acopera numai un ochi si fug de pe o parte pe cealalta a fruntii. E mult Tokyo Hotel aici. Daca e liceean, traieste viata la maxim, chiar si cu o suta de mii in buzunar. Blugi, tenesi, camasa. Daca face parte dintr-o categorie speciala, poarta trening, pantofi sport si o borseta de mana. Indiferent de categorie, trebuie sa aiba aifon. Dupa liceu, cine ajunge prin facultati regreta anii trecuti. Multi ajung prin anumite “facultati” si-i regreta cel mai mult, pentru ca erau de libertate. Dar e bine si acolo pentru ei.
Dupa 25 de ani, se mandresc cu fel de fel de job-uri. Multi spun uneori “am plecat de acolo, nu mai era entertaining pentru mine…” si lasa taraba pentru o afacere proprie cu adidasi adusi din tarile calde. Sunt multi asa, poate prea multi. Seriosii si capabilii sunt de regula nihilisti dar accepta sistemul. Si-ar face bagajele in 20 de minute si ar pleca chiar si acolo de unde aduc cei de mai sus adidasii, daca ar putea. Dar nu putem.
Dupa 30 de ani, fiecare are un business. E sunat si respinge apelul, fiind preocupat de clipurile de pe YouTube. Revine cu un mail “Sent from my aifon” de genul “sunt super aglomerat, vorbim altadata”. Vorbeste numai cu: deadline, cashflow, corporate, advertising, chart, intr-o rongleza pe care se pregateste sa o si breveteze. S-ar putea sa inchida firma pentru ca trebuie sa plateasca forfetarul. 
La 40 de ani, isi aduce aminte ca mai are si o diploma si trece cu mult patos aspectul acesta in CV. E mai mandru de el acum. A schimbat trei neveste din acelasi motiv pentru care cel de 25 de ani a parasit taraba.
La 50 de ani, unii regreta cooperativele si CAP-urile. Altii au o oarecare cultura dar in metrou contrasteaza cu tinerimea in geci de piele, cu sclipici pe haine cat si pe chipuri. Se ascund. Multi muncesc azi pentru ziua de maine. Cine a scapat cu dinti buni in gura, e norocos. Sunt multe idei politice, discutii in jurul unei beri, fotbal si munca. Mai sunt ani buni pana la pensioara. Cine nu lucreaza isi face un business propriu, ridicat din nimic. Stiu pe cineva care vinde la capatul unei pasarele peste caile ferate, doua sticle de tuica la jumatate, o anvelopa uzata, doua arcuri de pat si un borcan de gogosari. El vede lumea si lumea il vede pe el. E importanta treaba asta cand ajungi la o varsta.
La 65 de ani, cine se mai tine pe picioare, se plimba pe strazi si este luat la pumni de biciclisti, soferi care nu respecta trecerea de pietoni, teribilisti de prin parcuri sau autobuze. Cine nu se mai tine pe picioare, zace prin spitale si asteapta cuminte sfarsitul, doborat de prostata, de plamani, de inima.
preluat de pe yuppy.ro
TH's Blog 